Acasa Fără categorie Totul despre depresia post-partum

Totul despre depresia post-partum

5 min read
0
0
301

În jur de 10-20% din femei trec prin depresia post-partum după naștere. Iată tot ce trebuie să știi despre ea pentru a o putea evita.

Cum recunoaștem depresia post natală? Mamele care sunt afectate de depresia post-partum trec prin mai multe stări după naștere – sentiment de culpabilitate, se cred incapabile să se ocupe de copil…toate acestea adăugate la oboseala acumulată din cauza nopților nedormite nu fac decât să sporească și mai tare depresia. Mamei începe să îi fie teamă că îi va face rău bebelușului. Unele femei lasă impresia cunoscuților că nu sunt interesate de propriul lor copil. În această perioadă au tendința să se izoleze și să se închidă în sine. Unele ajung să aibă chiar gânduri morbide și suicidare.

Baby blues sau depresie? Unele semne ale depresiei post-natale nu sunt atât de evocatoare deorece sunt prezente adesea în această perioadă imediat după naștere. Se pot confunda cu un simplu baby blues. Mamele trec adesea prin tulburări ale somnului și ale apetitului, sunt obosite și le lipsește interestul față de activitățile curente.

Este imposibil de prezis dacă o femeie va face sau nu depresie după naștere. Unele mame sunt mai vulnerabile decât altele. Cele care au avut parte deja de un episod depresiv de-a lungul vietii, înainte de sarcină, au mai mari șanse să treacă printr-o depresie post-partum. Depresia post-partum survine în special atunci când nașterea sau sarcina a fost dificilă, când sarcina nu a fost dorită sau când există unele probleme cu bebelușul – prematur, greutate scăzută sau spitalizare.

Factorii socio-economici favorizează în egală măsură apariția depresiei post-partum – probleme de cuplu, o mamă izolată, lipsa ajutorului, șomaj sau probleme financiare. Un eveniment stresant recent precum un doliu sau o ruptură conjugală au în egală măsură o influență.

Ce putem face în acest caz? În primul și în primul rând nu trebuie să te consideri o mamă rea, multe femei trec prin această problemă. Trebuie să tegândești că bebelușul tău are nevoie de o mamă liniștită și echilibrată. Să nu uităm că o mamă îi transmite bebelușului starea sa. Dacă tu ești nervoasă bebelușul va fi și el agitat. Trebuie să încerci să te liniștești și să te controlezi, să fii sigură că te vei descurca, că totul va fi bine. În loc să stai să îți plângi de milă și să te culpabilizezi mai bine mobilizează-te și acționează. Trebuie să fii tare, să acționezi cu calm în orice situație deoarece puiul de om este dependent de tine în primele luni de viață.

Facebook Comments Box
Arata mai multe articole asemanatoare
Arata mai multe scrise de  anca
Arata mai multe din Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi si articolul recomandat:

Lucruri pe care orice viitoare mămică trebuie să le știe

Înainte de a deveni mamă, experiența maternității pare a fi o iluzie perfectă. Cu toate ac…