Încă din primele zile de viață, un copil singur la părinți este foarte răsfățat de toți membrii familiei, devenind prințesa sau micul prinț al familiei. Și fără să își dea seama de asta, părinții au tendința de a-și supraproteja micuțul sau micuța, făcând toate eforturile posibile pentru a-i răspunde tuturor dorințelor posibile și imposibile.
Neavând frați sau surori, copiii singuri la părinți poartă o greutate pe umeri. Ajuns la vârstă adultă, părinții așteaptă totul de la el. Acest lucru îl afectează în mod indirect, mai ales în dezvoltarea sa și a personalității care poate să fie marcată din cauza a numeroase conflicte.
Dificultatea de a crea anumite legături cu cei din jur. Crescând cu o atenție deplină din partea părinților săi, un copil singur la părinți va avea tendința de a se concentra doar asupra sa, asupra dorințelor și nevoilor sale. Deci îi va fi greu să dea dovadă de empatie.
Iar o consecință a acestui lucru poate să fie următorul aspect- îi va fi dificil să socializeze deci să creeze anumite legături cu cei din jur. Munca în echipă nu va fi deci cea mai bună experiență pentru el deoarece îi va veni greu să recunoască eforturile depuse de ceilalți membri ai echipei.
Un copil singur la părinți care merge la școală pentru prima dată se va găsi în fața unei situații în care nu mai este el în centrul atenției. Va fi tratat în același fel ca și camarazii săi. Acest lucru nu îi va plăcea cu siguranță și își va dori să nu mai revină aici.
Dificultăți în gestionarea conflictelor. Problemele fac parte din viața cotidiană. Un copil care crește fără frate sau soră nu are oportunitatea de a trăi experiențe conflictuale și deci de a pune în practică tactici și tehnici pentru a rezolva pașnic conflictele.
Rezolvând în mod constant anumite probleme ale copiilor lor, părinții nu își lasă copilul să lupte pentru ceea ce își dorește să obțină. Un copil singur obține foarte ușor ceea ce vrea deci este foarte greu să își admită greșelile sau eșecurile.
Egoismul. Toți copiii care au între 10 și 12 ani sunt egoiști și egocentrici. Dar cei care cresc alături de frați și de surori pot lucra mai mult la acest aspect al personalității. Părinții trebuie să le transmită anumite valori precum generozitatea sau împărțitul.
Dependența reciprocă. Părinții depun eforturi atunci când vine vorba despre evoluția copiilor lor. Dar îți fac și o mulțime de speranțe, lucru ce pune o presiune puternică pe copil care va simți nevoia să fie perfect și să realizeze visurile părinților săi. Un lucru foarte greșit.
Iar unii părinți speră că îngerașii lor vor râmâne toată viața altături de ei. Acest lucru va duce la dezvoltarea unui sentiment de culpabilitate. Deci mai mult ca sigur își va limita posibilitățile și ca refuza să îșu asume noi responsabilități sau noi roluri pentru a avea grijă de părinți. Relația copil-părinte nu ar trebui să se bazeze pe dependență.
