Actorul principal în ceea ce privește mineralizarea osoasă, calciul joacă un rol esențial în formarea, creșterea și soliditatea dar și întreținerea scheletului. Este indispensabil cu alte cuvinte în dezvoltarea copiilor.
Calciul este, de departe, unul din cele mai abundente săruri minerale din corpul uman. Organismul unui adult conține peste 1 kilogram de calciu din care 99% în oase. Capital în formarea și creșterea scheletului și a dinților, calciul intervine și în unele funcții fundamentale precum contracțiile musculare sau coagularea sanguină. Nevoile de calciu variază în funcție de vârstă – în jur de 500mg pentru un copil în primii ani de viață, 1200mg pentru un adolescent și 1000mg pentru un adult.
Nivelul de calciu al copilului condiționează viitoarea sa stare de sănătate. Edificarea și consolidarea scheletului are loc în copilărie în special dar și în adolescență. Un aport calcic insuficient împiedică elaborarea unui capital osos optim. Pericolul mai târziu? Riscul de osteoporoză începând cu vârsta de 30 de ani, diminuarea și fragilizarea masei osoase, risc crescut de fracturi.
Calciul se găsește în special în lapte și în produse lactate. Produsele lactate dețin recordul în ceea ce privește conținutul de calciu. In primii ani de viață biberonul de lapte reprezintă o excelentă sursă de calciu. Apoi, odată cu începerea diversificării, laptele consumat se diminuează iar produsele lactate – iaurt, brânză răspund nevoilor de calciu al copiilor. Începând cu vârsta de doi ani, recomandările medicale sunt de 2-3 produse lactate pe zi. Alte alimente precum migdalele sunt recomandate, unele ape mineralizate, andive, acestea conțin în egală măsură calciu dar într-o cantitate mai mică.
Vitamina D este esențială asimilării de calciu. Aceasta permite absorbția calciului pentru a permite buna funcționare a organismului. Fără Vitamina D, calciul ingerat, chiar și în cantități suficiente, nu este de foarte mare utilitate deoarece nu va putea fi asimilat în mod corect. Riscul? O carență de calciu.
Problema este că o carență de calciu nu are simptome. Nu are efecte imediate, nu sunt semne ale unei carențe de calciu, nici măcar în cazul unui copil care nu consumă suficiente produse lactate. Doar peste câțiva ani se va manifesta, consecințele se văd abia mai târziu. Pentru a evita o carență de calciu trebuie să te asiguri că micuțul beneficiază de un aport calcic suficient, să consume suficient lapte și produse lactate. Dacă refuză încearcă să apelezi la alimentele care conțin calciu.