Acasa Educație De ce unii copilași adorm doar atunci când sunt în apropiere de mama lor?

De ce unii copilași adorm doar atunci când sunt în apropiere de mama lor?

5 min read
0
0
381

Oare de ce unii copilași adorm doar atunci când sunt în apropiere de mama lor? Iată o întrebare pe care și-o pun cel mai adesea mamele epuizate, nedormite după câteva nopți extrem de grele. Răspunsul este unul extrem de simplu- pentru că acest lucru este perfect natural.

Da, este foarte adevărat. Toți bebelușii adorm natural atunci când sunt aproape de mama lor.

După ce au petrecut nouă luni în pântecul mamei, protejați, bebelușii s-au obișnuit să adoarmă și să se trezească ascultând sau auzind inima mamei lor bătând foarte tare. Din acest motiv, este lesne de înțeles că acești copilași au nevoie de proximitatea mamei pentru a adormi. Deci cum am putea noi crede că acest lucru se poate întâmpla diferit după nașterea lor?

La bebeluși, somnul este cel care favorizează numeroase funcții mentale si psihice, precum învățarea, limbajul, memoria, buna dispoziție sau emoțiile. Deci somnul este un factor de primă importanță pentru dezvoltarea generală a unui copil.

Deci un bebeluș are nevoie și caută un contact fizic permanent, pentru a se simți liniștit și protejat, la fel cum a fost și în uterul mamei înainte de a se naște. Are nevoie de asta atunci când adorm, atunci când se trezește și atunci când se trezește din nou.

Acest obicei normal s-a reprodus timp de 9 luni in sarcina și se va păstra încă mult timp după naștere. Mai întâi pentru că bebelușul trebuie să se adapteze cu lumea de la exterior după ce 9 luni a stat confortabil în pântecul mamei. Este vorba despre perioada de gestație externă care urmează după naștere.  Apoi, pentru că în al doilea rând, obiceiurile de la somn nu vor fi regulate până la 5-6 ani.

Și totuși, unele persoane sunt de părere că un bebeluș ar trebui să doarmă încă de la naștere singuri în pat în camera lor. Unii acceptă să doarmă mai întâi cu el, pentru a-l muta mai apoi la el în cameră.

Dar un bebeluș nu are cum să înțeleagă că și părinții au nevoie de odihnă, că vor merge la lucru, că au nevoie de calm sau de intimitate. Ei nu știu mare lucru. Au nevoie doar să fie în apropiere de mama lor, este singurul lucru pe care îl știu bine și îl înțeleg.

Toți bebelușii au nevoie de somn și de îngrijire permanentă. Se exprimă prin plâns și au nevoie de contact permanent pentru a se simți în siguranță, mai ales în primele luni. Au nevoie de căldura brațelor, de pieptul mamei, de mirosul ei și să audă vocea ei tandră. Nu e deci ciudat că vrea să adoarmă în brațele ei.

Facebook Comments Box
Arata mai multe articole asemanatoare
Arata mai multe scrise de  anca
Arata mai multe din Educație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi si articolul recomandat:

Lucruri pe care orice viitoare mămică trebuie să le știe

Înainte de a deveni mamă, experiența maternității pare a fi o iluzie perfectă. Cu toate ac…