Acasa Educație Importanța prieteniei în timpul copilăriei

Importanța prieteniei în timpul copilăriei

5 min read
0
0
346

Prietenia este un lucru extrem de important, indiferent de vârstă, pentru orice ființă umană. În special pentru copii. Iată care sunt motivele.

Prietenia înainte de vârsta de 2 ani.

Încă de la naștere, bebelușul a țesut legături de atașament cu părinții sau cu frații săi mai mari. Chiar dacă este în contact cu alți copii, la creșă de exemplu, nu poate, propriu-zis, lega relații de prietenie. Între vârsta de 0-2 ani, putem vorbi despre o joacă în paralel. Astfel că, chiar dacă un copil este înconjurat de prieteni, aceștia se joacă mai degrabă unul lângă altul, fără să își vorbească neapărat.

La această vârstă, totul ține mai degrabă de învățare și imitare. Nu poate fi deci încă vorba despre prietenie.

Prietenia începând cu vârsta de 3 ani. Pe la vârsta de 3 ani un copil va începe să lege relații de prietenie cu adevărat. Prietenia este un acord reciproc dintre 2 persoane. Este o alegere care trebuie să fie împărtășită. Deci pe la această vârstă, copiii încep să fie capabili să identifice care sunt prietenii lor. Și aceste alegeri sunt complet reciproce.

Dar reciproce nu înseamnă neapărat stabile. De fapt, înainte de vârsta de 6-7 ani, legăturile de prietenie pot să ne pară puțin cam ciudate. Oare cine nu a auzit spunând că – este cel mai bun prieten al meu după o sedință de joacă cu un copil pe care l-a întâlnit doar cu câteva minute înainte? Sau spunând că- nu mai este prietenul meu la cea mai mică dispută sau neînțelegere?

Dar odată cu înaintarea în vârstă, prietenia va ocupa un loc din ce în ce mai important în viața unui copil. Și va deveni de fapt, din ce în ce mai stabilă. Până la 10 ani, pentru copii este foarte important să facă parte dintr-un grup, să fie înconjurați de alți copii. Mai târziu, înspre 10-12 ani, importanța va fi acordată mai degrabă prietenilor pe post de sursă de susținere socială și recunoștință. Prietenii devin centrul vieții, mai mult decât grupul.

De ce este însă prietenia atât de importantă?

Prietenia este esențială în viața copiilor noștri. Mai ales pentru că permite dezvoltarea unor abilități sociale. Aici intră arta negocierii, respectarea celuilalt, controlul comportamentului și al emoțiilor, sensibilitatea le emoțiile celuilalt, cooperarea și gestionarea conflictelor. Interacționând cu prietenii se dezvoltă toate aceste aspecte.

Prietenia este de asemenea, o formă de susținere socială. Unele tranziții sau schimbări vor fi mai ușor de trecut sau de suportat alături de prieteni.

Facebook Comments Box
Arata mai multe articole asemanatoare
Arata mai multe scrise de  anca
Arata mai multe din Educație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi si articolul recomandat:

Lucruri pe care orice viitoare mămică trebuie să le știe

Înainte de a deveni mamă, experiența maternității pare a fi o iluzie perfectă. Cu toate ac…