Înainte
Se spune că iubirea poate deveni uneori atât de mare, încât nu mai poate încăpea în două inimi și merge în cea de-a treia. El și Ea se cunosc, se împrietenesc și devin atât de apropiați, încât ajung să se iubească. De la o relație de prietenie se ajunge la iubire, logodnă și, în cele din urmă la căsătorie. După o noapte frumoasă, ceva pare că se schimbă în relația lor. Ea e diferită, aflând în câteva săptămâni că în corpul ei bat două inimi. Devine mai sensibilă, plânge mai des, se emoționează mult mai ușor și e nerăbdătoare să își cunoască puiul. El poate părea distant, chiar puțin nesigur, cuprins de grija traiului în trei.
Zilele trec, ea se apropie din ce în ce mai mult de statutul de mamă. El începe să se obișnuiască, să accepte noile schimbări și să o susțină pe ea necontenit, atunci când îi e rău, atunci când o doare sau când plânge aparent fără motiv. Așteptarea minunatei întâlniri devine tot mai grea, și răbdarea scade, scade, scade… până într-un punct! Într-o zi aparent normală, care nu prevestea nimic nou, ea îl simte pe bebe tot mai jos, și o durere precum un cerc de foc o cuprinde în jurul mijlocului. Fuge la camera de gardă, unde i se spune că mai are puțin și naște. El rămâne surprins, devine anxios și fericit totodată, și se roagă ca ea să aibă o naștere cât mai rapidă și mai ușoară. După câteva ore de chin, doctorul îi dă vestea cea mare: nu mai este un simplu El, ci devine Tată.
După
Din acest moment, treburile se schimbă. Mama și Tatăl trec prin momente obositoare, dar pline de iubire. Nopțile în care se uitau la un film pe Netflix sau în care luau cina în oraș se transformă în nopți nedormite, cu dureri de burtică, de gingii sau cu nelipsitele colici. Ghemotocul nou-apărut e imaginea perfectă a contrastului dintre aparență și esență. Împreună cu depresia post-partum, cu dificultățile alăptării și cu multitudinea de sfaturi „binevoitoare” care roiesc în jurul Mamei precum niște viespi, nopțile albe creează o imagine dezolantă a noului statut. Tatăl o susține pe Mamă cât se poate, dar nu poate să îi facă toate treburile, precum lupta cu hormonii sau alăptarea.
S-ar părea că nu există niciun beneficiu în schimbarea nou-survenită. Nopți nedormite, stres, dureri, hormoni, sfaturi nesolicitate, alăptare dureroasă… Totuși, aceste aspecte sunt lăsate în urmă atunci când bebelușul învață câte ceva nou pe zi ce trece, iar bucuria intră în sufletele celor doi. Mama învață să ignore părțile neplăcute ale noului rol, și profită de fiecare moment cu noul omuleț. În primele zile, bebelușul e un străin. Obișnuit cu lumea interioară, totul i se pare nou, și singura persoană pe care o cunoaște e însăși Mama. Îi știe bătăile inimii, mirosul, glasul și e prima persoană familiară pe care o cunoaște.
Bulgărele de bucurie
Noul om devine dependent de ea; Mama îi reprezintă universul. Această idee e una dintre bucuriile noului statut. Pe zi ce trece, bebelușul crește: e nou-născut, apoi devine sugar. Se schimbă fizic, învață să gângurească, să își folosească trupușorul sau să zâmbească. Învață să își strige mama, să își îmbrățișeze părinții și să râdă în hohote atunci când ei îi oferă atenție. Când se trezește dimineața și vede cele două chipuri iubite, fața bebelușului se luminează cu un zâmbet care îți topește inima. Întinde mânuțele să fie luat în brațe, și răspunde iubirii părinților cu o iubire chiar mai pură. Gângurelile inocente ale puiului sunt izvoare de entuziasm pentru părinți, sentiment care se transmite ca un bumerang înapoi.
Alăptarea este un moment pe cât de dificil la început, pe atât de magic. Odată cu laptele matern, atât de nutritiv, copilul primește iubirea mamei în stare brută. Răspunsul lui este de pus în ramă; imaginea unui bebeluș care se cuibărește în brațele mamei și care ține sânul cu mânuțele, parcă temându-se să nu îl scape, îi sensibilizează pe cei din jur și este dătătoare de fiori plăcuți mamei. Imaginea puiului adormit după o zi de joaca e demnă de imortalizat.
Când bebelușul crește, încercările lui de a descoperi lumea sunt amuzante și minunate totodată. Râsetele puternice atunci când se vede în fața oglinzii, îmbrățișările călduroase, pupicii pe față sau pe mâini, chiotele de bucurie la vederea părinților sunt doar câteva dintre bucuriile coabitării cu un bulgăraș de bucurie. Primul cuvânt spus, mai ales dacă este „mama” sau „tata”, primul moment în care stă în funduleț singurel, curiozitatea firească și dorința de a cunoaște și de a se juca oricând cu obiectele folosite de părinți, primii pași sau prima oară când merge de-a bușilea ajung să le topească inimile părinților. Toate aceste bucurii nu numai că depășesc momentele neplăcute, dar părinții ajung chiar să le uite în detrimentul progreselor copilașului.
În loc de final
El și Ea ajung să realizeze că acea noapte minunată a avut drept urmare venirea celui mai mare dar în viața lor. Pe măsură ce timpul trece, Ei se schimbă. Poate la începutul relației erau niște copii, nepregătiți să facă față vieții în integritatea ei. Noul omuleț le schimbă viziunile, îi face mai altruiști și mult mai responsabili. Ei se vor gândi în primul rând la pui. Astfel se vor întrista odată cu el și se vor bucura odată cu fiecare bucurie. În final, Ea și El vor deveni maeștri în noile roluri, respectiv de Mamă și de Tată.
