Acasa Educație Minciuna la copii – cauze și cum îi dezvățăm

Minciuna la copii – cauze și cum îi dezvățăm

11 min read
0
0
538

Minciuna are picioare scurte, sau cel puțin asta se dorește a se exprima în unele dintre cele mai cunoscute cântecele pentru copii:

„Johnny, Johnny! – Da, tata.
Mănânci zahăr? – Nu, tata.
Spui minciuni? – Nu, tata.
Gurița mare! – Ha, ha, ha!”

Versurile de mai sus prezintă o realitate des întâlnită în relația dintre adulți și copii. De cele mai multe ori, influențați de cei din jur sau de mass-media, copiii ajung să folosească minciuna pentru a acoperi greșeli care apar în mod inevitabil. Mâncatul ciocolatei din dulap pe ascuns, o notă mai mică la matematică sau o ședință la care se cerea prezența părinților sunt printre cele mai cunoscute tipuri de minciună. Cei mici ajung să recurgă la ea din diverse motive, unele aparent lipsite de sens. În ciuda unor psihologi americani, care consideră că minciuna este un semn al inteligenței, personal cred că nu este tocmai frumos să o folosim, lucru pe care încerc să îl insuflu și celor pe care îi întâlnesc. Totuși, de ce este atât de comună minciuna, mai ales în rândul celor mici? Haideți să vedem câteva dintre cauze, alături de unele modalități de combatere a acestui obicei.

De ce mint copiii?

Copiii mint des. Mint când este vorba de personalitatea lor. Folosesc minciuna atunci când vor să se laude cu lucrurile pe care le au acasă. Îi mint pe părinți în urma unei lucrări de control. După un studiu riguros, s-a ajuns la concluzia conform căreia cele mai comune cauze ale minciunii sunt:

  • Dorința de a evita pedeapsa în urma unui lucru mai puțin bun (amintiți-vă, în acest sens, cum ne simțeam atunci când luam o notă mică și simțeam nevoia să o păcălim pe mama în privința ei).
  • Dorința de a evita lucrurile neplăcute (precum mersul la școală, folosind pretextul că ne simțim rău, sau evitarea treburilor casnice, utilizând același pretext)
  • Nevoia de afirmare și de atragere a atenției („Mami, mami, am văzut un păianjen uriaș!”)
  • Sentimentul de intimidare pe care îl poate avea cel mic în fața unor adulți
  • Nevoia de superioritate în fața prietenilor („Unchiul meu mi-a cumpărat un iPhone X!”, „Am cumpărat un joc nou!”)

Nu este tocmai ușor să îl dezvățăm pe un copil să mintă. Totuși, există o serie de metode care dau roade atunci când sunt folosite. Primul pas este să îl facem pe cel mic să accepte adevărul. Cu multă iubire, cu încredere în el și cu empatie putem să ajungem la rezultatele dorite. Dacă îl amenințăm, însă, sau încercăm să îl facem să se simtă prost, nu vom face decât să îl îndepărtăm, transformându-l într-un copil foarte obraznic și neascultător.

Metode de a diminua numărul de minciunele

În calitate de părinți, putem să facem următoarele pentru a-l determina pe copil să spună adevărul:

  • Să îi construim un climat de încredere și iubire. Dacă noi nu vom țipa la el și nu vom recurge la varii pedepse atunci când greșește, el va veni cu dragă inimă să recunoască faptul că a greșit. Suntem părinți, și trebuie să fim conștienți de faptul că am fost aidoma lui la un moment dat. Trebuie să empatizăm cu el, să îi explicăm că a greșit pe un ton liniștit și totodată ferm, să îi arătăm cum putea să evite această greșeală pentru a putea învăța pe viitor ce are de făcut.
  • Să nu ne simțim ofensați dacă cel mic este foarte direct, spunându-ne că nu îi place de unchiul X sau de mătușa Y. Copiii au obiceiul de a fi foarte direcți atunci când vine vorba de lucruri precum comportamentul celor din jur, sau aspectul lor. Cunosc multe cazuri de copii, cu replici uimitoare: „Dacă mai vii aici dă-ți alunițele jos de pe față!”, „Pleacă de aici că îți miroase gura!”, „Nu îmi place de mătușa pentru că nu-mi dă ciocolată!”. E ciudat, într-adevăr, să auzim asta de la propriul copil, și eventual de față cu persoana în cauză. Totuși, nu trebuie să ne simțim prost, și, mai important, nu trebuie să îi băgăm pumnul în gură și să îi îngrădim opinia. Trebuie să-l ascultăm cu multă răbdare și să îi răspundem ulterior pe un ton calm, diplomat.
  • Să fim un model bun pentru copil. Dacă noi încurajăm „minciunile albe”, copilul nu va înțelege faptul că minciuna este un lucru rău. Este bine să fim indulgenți, dar nu în ceea ce privește greșelile. Încurajându-l să mintă, vom avea în scurt timp un mic mitoman, iar asta nu e de dorit, nu?
  • Să căutăm să aflăm întâi adevărul, iar abia apoi să ascultăm versiunea lui de poveste. Dacă el spune că a luat o notă mică din cauza profesorului, ar trebui să încercăm să vorbim cu profesorul și cu ceilalți părinți din clasă, pentru a vedea dacă nu este o problemă generală, iar apoi să trecem la fapte; așa vom evita să luăm decizii pripite și să îl pedepsim uneori pe nedrept.
  • Să nu uităm să punem în practică teoria pe care i-o prezentăm copilului. Dacă îi spunem să nu mai mintă, începutul trebuie să fie la noi. Dacă îi interzicem să țină secrete față de noi, atunci trebuie să fim deschiși față de el și să arătăm transparență în ceea ce facem. Să nu uităm, copilul imită ce vede la părinți!

 

Cu aceste gânduri, să sperăm că îi scăpăm pe cei mici de această meteahnă, măcar parțial dacă nu total.

 

Facebook Comments Box
Arata mai multe articole asemanatoare
Arata mai multe scrise de  Joanne
Arata mai multe din Educație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi si articolul recomandat:

Ești însărcinată? Află ce ai de făcut odată cu aflarea veștii!

Ești însărcinată, și simți că toată lumea este a ta. Îți vine să țipi de bucurie pe străzi…