Zilele trecute am primit cu împrumut cartea „E corpul meu! Eu decid!” scrisă de Jayneen Sanders
și ilustrată de Anna Hancock.
Ce m-a impresionat:
În primul rând este o carte de dezvoltare personală pentru cei mici – dar citindu-i recomandările de la începutul și de la finalul cărții, este și pentru părinți, bunici, bone – este o carte care ne dezvoltă și pe noi, împreună cu ei.
În al doilea rând, este o carte actuală,
– care te face să empatizezi, punând acele întrebări care ajută să „te pui în papucii” altcuiva sau ai propriului trecut;
– care deschide dialoguri, nu doar cu celălalt, dar mai ales cu sine („Tu cu cine poți vorbi despre sentimentele tale?” sau „Tu când nu te simți în siguranță?”)
– care te face să conștientizezi care sunt semnalele somatice de alarmă (gol în stomac, transpirație, tremurături, etc.), ajutând ascultarea propriului instinct;
– care învață despre ceea ce este rețeaua de siguranță, spațiul personal, zonele intime și diferența secret-surpriză.
În al treilea rând, toate aceste concepte au fost adunate într-o carte ușor de citit (scrisul este suficient – calitativ și cantitativ, ajutat de frumoasele ilustrații). Ele sunt ABC-ul care conduc la o dezvoltare în siguranță.
În ultimul rând, această carte m-a condus la o autosugestie.
Unul dintre exercițiile propuse în carte, este acela de a realiza rețeaua de siguranță în urma căruia am constatat că:
1. copii își pun aproape întotdeauna în aceasta rețea părinții
2. noi, părinții, nu îi punem pe copii în aceasta rețea (mai ales dacă ei sunt mici)
Dacă punctul 1 este logic și ne-ar îngrijora dacă el nu s-ar întâmpla, de ce credem că punctul 2 nu aduce oarecum același sentiment copiilor noștri?
Cum am putea să îi învățăm încrederea în ei și în noi, dacă nu îi includem în rețelele noastre de încredere?
Uneori, a nu include pe cineva în rețeaua de siguranță/încredere a însemnat a proteja, a nu împovăra. Dar dacă așteptăm reciprocitate în ceea ce privește relația de încredere, trebuie să fim noi un model – respectându-le nivelul de înțelegere cognitivă și emoțională.
Așadar, după ce am citit această carte am învățat că vârsta nu este adevăratul factor pentru care nu avem încredere.
Nici vârsta lor – a copiilor noștri, nici vârsta noastră… iar rețeaua de siguranță se construiește prin încredere.
