Acasa Mămici Joanne El și Ea în drumul spre Mami și Tati

El și Ea în drumul spre Mami și Tati

5 min read
0
0
898

Înainte

Se spune că iubirea poate deveni uneori atât de mare, încât nu mai poate încăpea în două inimi și merge în cea de-a treia. El și Ea se cunosc, se împrietenesc și devin atât de apropiați, încât ajung să se iubească. De la o relație de prietenie se ajunge la iubire, logodnă și, în cele din urmă la căsătorie. După o noapte frumoasă, ceva pare că se schimbă în relația lor. Ea e diferită, aflând în câteva săptămâni că în corpul ei bat două inimi. Devine mai sensibilă, plânge mai des, se emoționează mult mai ușor și e nerăbdătoare să își cunoască puiul. El poate părea distant, chiar puțin nesigur, cuprins de grija traiului în trei.

Zilele trec, ea se apropie din ce în ce mai mult de statutul de mamă. El începe să se obișnuiască, să accepte noile schimbări și să o susțină pe ea necontenit, atunci când îi e rău, atunci când o doare sau când plânge aparent fără motiv. Așteptarea minunatei întâlniri devine tot mai grea, și răbdarea scade, scade, scade… până într-un punct! Într-o zi aparent normală, care nu prevestea nimic nou, ea îl simte pe bebe tot mai jos, și o durere precum un cerc de foc o cuprinde în jurul mijlocului. Fuge la camera de gardă, unde i se spune că mai are puțin și naște. El rămâne surprins, devine anxios și fericit totodată, și se roagă ca ea să aibă o naștere cât mai rapidă și mai ușoară. După câteva ore de chin, doctorul îi dă vestea cea mare: nu mai este un simplu El, ci devine Tată.

După

Din acest moment, treburile se schimbă. Mama și Tatăl trec prin momente obositoare, dar pline de iubire. Nopțile în care se uitau la un film Citeste mai multe

Comentarii Facebook
  • Activitati extracurriculare

    Știm cu toții că activitatea de creștere a copiilor este de fapt un loc de muncă cu normă …
  • Poezie pentru tata

    Deși ne aflăm în luna mămicilor/fetelor, să nu uităm și de tătici. O mică poezie cu mesaj …
  • Omul de zăpadă

    compunere Într-o zi, Vlad și Ilinca s-au întâlnit pe derdeluș. Săniuța lor alunecă pe deal…
Arata mai multe articole asemanatoare
Arata mai multe scrise de  Joanne
Arata mai multe din Joanne

Lasă un răspuns

Vezi si articolul recomandat:

Minciuna la copii – cauze și cum îi dezvățăm

Minciuna are picioare scurte, sau cel puțin asta se dorește a se exprima în unele dintre c…