Acasa Educație Cum poți gestiona crizele de gelozie între frați și surori?

Cum poți gestiona crizele de gelozie între frați și surori?

5 min read
0
0
259

Crizele de gelozie dintre frați și surori sunt comune și absolut normale. Pentru un copil, care până acum a fost singur la părinți și nu a trebuit să împartă atenția și iubirea cu nimeni, sosirea unui bebeluș care acaparează întreaga atenție îl poate lua prin surprindere.

Și totuși, atunci când părinții se întreabă dacă vor iubi tot atât de mult primul copil ca pe al doilea, pentru copii, lucrurile sună puțin altfel, din păcate- Oare mă vor iubi la fel sau îl vor iubi pe cel mic mai mult?

Îndoiala este poate și mai mare la copiii mai mici, dar este prezentă și la copiii mai mari, chiar și la adolescenți.

Chiar dacă crizele de gelozie sunt absolut normale, asta nu înseamnă că ar trebui să ne lăsăm copiii să sufere. Dar nici nu putem să nu ne ocupăm de bebelușul care sosește în familie. Trebuie deci să încercăm să echilibrăm atenția acordată fiecărui copil în parte și să se bucure fiecare de iubire pe care o avem pentru ei pentru ca toată lumea să se simtă bine și fericită.

Pregătește copilul pentru venirea surioarei sau a frățiorului. Gestionarea crizelor de gelozie dintre frați începe încă din perioada sarcinii. Sau chiar înainte de sarcină, dacă se plănuiește un al doilea sau al treilea copil. Dacă primul copil este crescut cu iubire deplină, cu tot timpul din lume, cu contact permanent și atenție la nevoile sale, va fi mai bine pregătit pentru sosirea unui al doilea copil în familie.

Iar după ce este informat că mama este însărcinată și că are un bebeluș în burtică, trebuie să facă parte din proces. Iubirea pentru frățior sau surioară trebuie să se cultive încă din perioada sarcinii.

Iată alte strategii pe care le poți pune la cale:

  • fiecare copil are nevoie ca părinții să se ocupe de el și să țină cont de personalitatea sa și de caracteristicile sale individuale.
  • părinții trebuie să creeze un spațiu de întâlnire și de joacă sau cooperare între frați.
  • trebuie să existe anumite reguli și limite. Nu se pot insulta, nu pot arăta lipsă de respect, să meargă la somn certați, nu pot recurge la violență etc.
  • comparațiile dintre copii sunt absolut interzise.
  • trebuie să le explici că nu ai cum să iubești un copil mai mult decât pe celălalt. Nu trebuie să favorizezi un copil în fața celuilalt.

Respectarea individualității fiecărui copil este cea mai importantă pentru a gestiona cât mai bine crizele de gelozie.

Facebook Comments Box
Arata mai multe articole asemanatoare
Arata mai multe scrise de  anca
Arata mai multe din Educație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi si articolul recomandat:

Lucruri pe care orice viitoare mămică trebuie să le știe

Înainte de a deveni mamă, experiența maternității pare a fi o iluzie perfectă. Cu toate ac…