Acasa Alimentație Nevoile nutriționale ale copilului între 18-36 luni

Nevoile nutriționale ale copilului între 18-36 luni

4 min read
0
0
297

După vârsta de 18 luni copilul își îmbogățește repertoriul alimentar și începe să mănânce la fel ca restul familiei. Singur, cu lingură sau cu furculiță. Dar, are nevoie în continuare de o alimentație echilibrată, adaptată, atât în ceea ce privește cantitatea cât și calitatea.

18-36 luni, copilul mănâncă aproape asemeni unui adult. Copilul crește în această perioadă în medie 20%, se îngrașă cu 40%, creierul său se dezvoltă, ia în jur de 2 grame pe zi. Drept urmare, copilul are nevoie de energie, în jur de 1200 de calorii pe zi repartizate la cele trei mese principale. Și de o repartizare adaptată a celor trei familii de alimente: 30-35g pe zi de proteine (carne, ouă, pește în special), 30-40g de lipide sau grăsimi, 130-165 glucide (feculenți, fibre). Și, desigur, vitamine și minerale.

Fructele și legumele pentru copii. La această vârstă toate legumele sunt permise, chiar și cele care au tendința să fermenteze precum varza. În ceea ce privește porțiile de oferit, acesta are nevoie de minim 5-6 linguri de supă la doi ani și de 8-9 la trei ani. Cruditățile, mai greu de digerat decât legumele fierte, trebuie incluse într-una din mese.  În ceea ce privește fructele, coacăzele, murele, afinele sunt nou-venitele în alimentația sa. Nu ezita să îi oferi din când în când să ronțăie fructe uscate.

Feculenții sub toate formele în farfuria copilului. După doi ani copilul poate mânca pâine integrală sau cu semințe, cam o felie pe zi. Ce nu trebuie să lipsească din alimentația sa sunt pastele, orezul și cartofii, quinoa și alte cereale de acest gen, asociate sau nu cu legume.

Lactatele pentru copiii între 18-36 de luni.  Ar trebui să consume minim 500ml de lapte de vacă sau praf. Chiar dacă are peste doi ani trebuie să mai consume minim două alte produse lactate precum iaurt sau brânză.

Carne, pește, ouă…o paletă elaborată pentru copil. Materiile grase sunt esențiale pentru copil la această vârstă. Poți începe să introduci fripturile, maxim o dată pe săptămână, mezeluri din când în când, carne și pește mai gras. Ai grijă cu grăsimile inutile, ascunse (biscuiți, prăjituri, pizza, sosuri) și la porțiile prea generoase pentru această vârstă. Carnea, peștele, cam tot ce ține de carne ar trebui să fie gătit la cuptor. Ouăle ar trebui oferite sub formă de omletă sau fierte.

Facebook Comments Box
Arata mai multe articole asemanatoare
Arata mai multe scrise de  anca
Arata mai multe din Alimentație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi si articolul recomandat:

Lucruri pe care orice viitoare mămică trebuie să le știe

Înainte de a deveni mamă, experiența maternității pare a fi o iluzie perfectă. Cu toate ac…