
Crăciunul se apropie cu pași repezi. Cum am putea afla mai ușor ce își doresc comorile noastre să găsească anul acesta sub brad? Dacă i-am propune să îi scrie lui Moș Crăciun? Pe lângă faptul că acest lucru constituie un moment de veselie pentru orice copil, este o modalitate care îi permite copilului să:
- Să își lucreze modul de exprimare și ortografia mai ales dacă se află în primii ani de școală. Nu putem să ne adresăm Moșului cu greșeli de ortografie, nu-i așa?
- Să facem un bilanț al anului ce a trecut. A fost sau nu copilașul nostru cuminte în acest an?
- Să îi stimuleze imaginația și să se proiecteze în viitor – cu ce jucărie se vede jucându-se?
- Să își ierarhizeze dorințele – ce jucărie preferă?
- Să practice o activitate manuală, decorând scrisoarea sau plicul.
De la modalități tradiționale la cele mai moderne, există în ziua de azi o mulțime de moduri de a-i scrie lui Moș Crăciun. Iată-le.
Cea mai tradițională, scrisoarea. Dacă pentru tine, scrisoarea pentru Moș Crăciun nu se concepe sub o altă formă decât cu stilou și hârtie, există mai multe moduri în care îi poți cere copilului să o personalizeze. Prin desene, prin fotografii cu jucării decupate și lipite pe scrisoare, prin abțibilduri lipite, lasă-l pe copil să înveselească scrisoarea. Moșul o va aprecia cu siguranță.
Cea mai mobilă modalitate, prin intermediul unei aplicații. Există în ziua de azi o mulțime de aplicații care ne ajută să îi trimitem o scrisoare lui Moș Crăciun, ba chiar aplicații prin care putem vorbi cu acesta. Amazon Santa App spre exemplu le oferă copiilor un instrument deosebit de simplu pentru a alege cadourile pe care și-ar dori să le gasească sub brăduț prin trimiterea scrisorii prin intermediul unei aplicații.
Cea mai poetică modalitate, lampionul. O modalitate mobilă și totodată inedită de a trimite Moșului o scrisoare este prin intermediul unui lampion. Pe o hârtie copilul va putea scrie scrisoarea pentru Moș Crăciun pe care o va pune într-un plic și o va agăța pe un lampion. Principiul? Aprinde mai apoi lampionul respectiv decorat în culorile specifice Crăciunului și lasă-l să se înalțe pentru a ajunge la Moș Crăciun. Un lampion poate ajunge până la 500m altitudine iar copilul îl poate admira timp de 6-8 minute.