Acasa Educație Greșeli pe care le comitem în educația copiilor noștri

Greșeli pe care le comitem în educația copiilor noștri

5 min read
0
0
445

Este primordial ca micuții să învețe singuri să aprecieze valoarea lucrurilor. Chiar dacă acest lucru ți se pare surprinzător, supra-protejarea este dăunătoare.

Cu toții ne dorim să fim părinții perfecți deoarece ideea de a aduce un copil pe lume implică o mare responsabilitate. De aceea, este normal ca uneori să fim obsedate de ideea de a fi super mămici, cele mai bune mămici din lume. Mămici care citesc multe cărți de specialitate și care își înscriu copii la numeroase activități menite să le dezvolte inteligența. Însă, de cele mai multe ori realitatea este cu totul alta.

Trebuie să înțelegi că micuțul tău nu îți va cere să fii cea mai bună mamă din lume. Copilul are nevoie să fii lângă el, să-l faci fericit și să-l ajuți să crească frumos pentru a fi capabil să ia propriile sale decizii, să își aleagă propriul său drum. De multe ori, din dorința de a fi perfecte comitem unele erori.

Nu ascultăm copilul. Copiii își petrec ziua punând o mulțime de întrebări, povestindu-ne tot felul de lucruri și imaginându-și tot felul de povești, uneori de neînțeles. Ai răbdare și ascultă ce-ți vorbește copilul de parcă acest lucru ar fi cel mai important din lume. Dacă îi spui că nu ai timp, că ești mult prea ocupată, va veni ziua în care copilul nu va mai avea încredere în tine și nu îți va mai povesti nimic, va prefera să stea în camera lui la televizor sau la calculator.

Îl sancționezi de fiecare dată când face ceva greșit. Copiii trebuie să cunoască noțiunea de limită, trebuie să știe ce e bine și ce nu, ce are voie să facă și ce nu are voie. Pentru a putea crește are nevoie să facă greșeli. Copiii trebuie să învețe că după o sancțiune vine o lecție. Adică, dacă fac ceva greșit trebuie să se străduiască să nu mai facă acel lucru, să se amelioreze. A educa nu înseamnă a sancționa ci a crea o punte de învățare.

Faci lucrurile în locul lui. E adevărat că poate dura puțin mai mult să se îmbrace singur, să își lege singur șiretul sau să rezolve problemele la matematică. Nu contează, oferă-i timp, nu-l grăbi. Nu te îngrijora dacă sora sau fratele lui a terminat înaintea sa. Fiecare copil este unic și trebuie să îi respecți particularitățile. Dacă facem lucrurile în locul lui pentru a-i ușura viața comitem o greșeală de neiertat. Va ajunge un copil imatur, nesigur.

Respectă-i personalitatea, susține-l în tot ce face chiar dacă nu este perfect așa cum ți-ai dori, este un copil.

Facebook Comments Box
Arata mai multe articole asemanatoare
Arata mai multe scrise de  anca
Arata mai multe din Educație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi si articolul recomandat:

Lucruri pe care orice viitoare mămică trebuie să le știe

Înainte de a deveni mamă, experiența maternității pare a fi o iluzie perfectă. Cu toate ac…